MAE: Ucraina nu poate construi noile reactoare de la Hmelnițki fără a ține cont de România

MAE: Ucraina nu poate construi noile reactoare de la Hmelnițki fără a ține cont de România
Publicat: 24/09/2012, 15:43
Actualizat: 28/09/2018, 10:15

„Procedura de consultare referitoare la posibilul impact transfrontalier al proiectului privind construirea blocurilor 3 și 4 la centrala de la Hmelnițki, în conformitate cu prevederile Convenției de la Espoo, este în derulare. Partea ucraineană a transmis documentația de evaluare a impactului de mediu al proiectului. În prezent, este în curs de elaborare punctul de vedere al autorităților române competente cu privire la posibilul impact al extinderii centralei nucleare asupra teritoriului României. Autoritățile ucrainene nu pot trece la implementarea proiectului fără a lua în considerare eventualele observații ale părții române”, afirmă MAE român într-o precizare transmisă luni MEDIAFAX.

Totodată, MAE român precizează că au fost solicitate autorităților țării vecine informații suplimentare cu privire la stadiul procedurilor interne din Ucraina legate de aprobarea proiectului construcției celor două reactoare ale centralei situată la aproximativ 150 de kilometri de teritoriul României, urmând ca situația să fie analizată în funcție de clarificările primite.

Organizația ecologistă CEE Bankwatch Network a cerut săptămâna trecută Ucrainei, printr-o scrisoare deschisă transmisă președintelui Viktor Ianukovici, oprirea planului Guvernului ucrainean de construire a două noi reactoare la centrala nucleară de la Hmelnițki, situată în vestul țării.

„Facem apel să opriți planurile guvernului ucrainean de a construi două noi unități nucleare la centrala nucleară Khmelnitsky. Vă cerem să vă folosiți dreptul de veto și să nu semnați legea privind locația, designul și construcția unităților 3 și 4 ale centralei, adoptată de Rada pe 6 septembrie 2012”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă, joi, de organizația ecologistă internațională menționată.

De asemenea, organizația motivează cererea sa prin faptul că legea respectivă încalcă obligațiile internaționale ale Ucrainei, în mod concret ale Convenției de la Espoo, prin care Ucraina trebuie să consulte țările vecine înainte de a lua decizii privind activități care ar putea avea un impact negativ din punct de vedere al mediului asupra teritoriilor naționale ale țărilor respective.

Potrivit scrisorii ONG-urilor, România și alte cinci țări – Austria, Polonia, Ungaria, Slovacia, R.Modova și Belarus și-au exprimat interesul de a participa la consultări cu autoritățile ucrainene privind construcția unităților 3 și 4 de la central respectivă.

„Deși aceste consultări au început în vara acestui an, acestea nu au fost încheiate când Rada a adoptat legea privind construcția noilor unități de la centrala Khmelnitsky. Dacă veți semna legea acum, Ucraina se va afla în situație de încălcare a Convenției de la Espoo, articolul 2, paragrafele 3 și 6. Va fi de asemenea într-o situație de sfidare a statelor vecine și a drepturilor cetățenilor de a fi informați și consultați cu privire la proiecte care ar putea avea un impact asupra mediului și sănătății lor”, se afirmă în scrisoarea organizației ecologiste transmisă președintelui Ianukovici.

Potrivit CEE Bankwatch Network, proiectarea celor două reactoare este un „alt motiv de îngrijorare”. „Tipul de reactor propus VVER-1000 (V-392B) nu a mai fost construit nicăieri în lume și nu există experiența utilizării lui în siguranță. Proiectul celor două noi unități nucleare de la Khmelnitsky prevede construcția pe fundațiile vechi care datează din anii ”80 și care vizau tipuri de reactoare diferite”, se arată în documentul ONG-urilor.

Stadiul fundațiilor deteriorate și inundate, care au stat sub cerul liber pentru mai mult de un sfert de secol, contribuie la riscul general ridicat de acest proiect. Totodată, proiectul construcției celor două reactoare nu a fost nici evaluat și avizat potrivit prevederilor legislației ucrainene în vigoare, afirmă ONG-urile.

„O astfel de abordare superficială a unui proiect nuclear este inacceptabilă într-o lume care a suferit deja consecințele accidentelor de la Cernobâl și Fukushima”, e concluzia scrisorii transmise lui Ianukovici.

Potrivit site-ului companiei ucrainene de stat Energoatom, care administrează activitățile nucleare civile, construcția la Khmelnitsky a început în 1981, în 1987 fiind finalizat primul reactor, iar al doilea fiind finalizat în 2004, după o întrerupere între 1991-1993. Construcția la reactoarele 3 și 4 a început de asemenea în perioada sovietică, în 1985 și 1986, reactorul 3 fiind finalizat în prezent în proporție de 75%, iar unitatea 4 în proporție de 28%.

Ucraina și Rusia au semnat în iunie 2010 un acord interguvernamental pentru reluarea lucrărilor de construcție a celor două unități, urmat în februarie 2011 de un contract între compania Energoatom și Atomstroyexport, o subsidiară a companiei rusești Rosatom care se ocupă de realizarea de facilități nucleare civile în afara țării. Finalizarea celor două reactoare e programată pentru 2016 și respectiv, 2007.

CEE Bankwatch Network este un ONG internațional care regrupează alte15 organizații ecologiste din mai multe țări ale Europei Centrale și de Est – Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Ucraina, Letonia, Lituania, R. Macedonia, Polonia, Serbia, Rusia și Slovacia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Loredana Groza, aspru criticată pe internet. Marea nemulțumire a fanilor ei
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Rinda Hartner, adevărul despre averea Ronei Hartner. Cine se ocupă de fiica regretatei artiste, Sumayla
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Testele pe animale, promițătoare pentru reîntinerirea inimii, chiar și după un atac de cord